
Forumul Smart Village – Transformarea digitala a comunitatilor rurale a ajuns la cea de-a treia zi de desfasurare a lucrarilor.
Prezentarile au fost deosebit de interesante fiind dezbătute idei concrete de valorificare a oportunităților existente in comunitatile rurale și soluții smart referitoare la dezvoltarea de proiecte care să conduca la facilitarea serviciilor publice, dar si la creșterea cifrei de afaceri, veniturilor si a calitatii vieții.
Reprezentantul Life is Hard, Anca Goron a prezentat soluții pentru apropierea cetățenilor de administrația locala prin platforma Smart CityHealth.
Despre dezvoltarea locala plasata sub responsabilitatea comunitatii a vorbit coordonatorul Programului LEADER din cadrul Ministerului Agriculturii, doamna Delia Volschi. Wallachia eHub prin persoana doamnei conf. univ. dr. Irina Rădulescu a supus atenției modalitati de finanțare a Satului Inteligent prin Agenda Digitala Europeană, iar cu soluții si tehnologii digitale a venit Centrul antreprenorial USH Probusiness reprezentat de conf. univ. dr. Costin Lianu, director general. Partea de cercetare a fost acoperită de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială (INCD ECOIND), doamna director dr. ing. Luoana Pascu oferind servicii si soluții de mediu în scopul realizarii conceptului de Smart Village. Manuela Draghicescu, președinta Clusterului RENEW si directoarea Centrului de Transfer Tehnologic “Digital and Smart Hub” PETAL, a materializat provocarea transformării inteligente prin clădiri NZEB prin rolul jucat de transferul tehnologic.
O intervenție captivantă a avut si doamna prof. Iolanda Mihalache – Presedinte Asociația PartNET, Mondo Consulting & Trading, cu prezentari si discuții interactive privind activitatea consorțiului.
Arhitecții au fost reprezentati prin persoana domnului Florin Enache de la #better, cei care a dezvoltat proiectul de succes cu profit de milioane de euro “Plaiul Bascilor – 1000 de case, 4000 de turiști pe noapte”, un exemplu de buna practica si know-how. Internaționalizarea conceptului si afacerilor a găsit ecou prin doamna Ramona Martinovici, fondatoarea și directoarea Australian Romanian Business Chamber, iar despre finanțarea pentru digitalizarea administrației publice a vorbit domnul Dragoș Preda, Secretar de Stat in perioada 2020-2021 la Ministerul Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor.
La final, au fost prezentate trei exemple de bune practici in proiecte de ameliorare a calitații locuirii: comuna Polovragi, județul Gorj de către domnul Bogdan Târlea, comuna Jurilovca, județul Tulcea prin doamna viceprimar Galina Teleuca și zona Mostiștea-Călărași prin domnul Dumitrel Ștefănescu de la Asociația Flag Dunarea Calarașeana.
Discuțiile și interacțiunile dintre participanți au fost intense și deosebit de interesante, in urma acestora rezultand acorduri de colaborare si idei de proiecte pentru finanțările care se vor încadra exercițiului financiar 2021-2027.
Feedback-ul a fost pozitiv din partea tuturor și deschide calea unor noi ediții ale forumului care sa abordeze probleme de agricultura moderna, amenajare teritoriala sustenabila, modelare a sistemelor rurale si urbane, lista urmand sa fie completata pe parcurs, in funcție de interesul autoritatilor locale pentru transformarea spațiului rural spre conceptul smart community/ comunitati inteligente.
Dr. Geograf Madalina Andrei
Vicepreședinte „Asociația Satelor Inteligente„